
Valentin Naumescu
		Profesor de relații internaționale la UBB Cluj, Președintele ICDE
		VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj.  Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023). 
Articole scrise de Valentin Naumescu

Opinii
    
    01 ian. 2025
            
Opinii
    
    22 dec. 2024
            
Opinii
    
    12 nov. 2024
            
Opinii
    
    15 oct. 2024
            
Opinii
    
    11 sept. 2024
            
Opinii
    
    28 aug. 2024
            
Opinii
    
    25 iul. 2024
            
Opinii
    
    11 iul. 2024
            
Opinii
    
    04 iul. 2024
            
Opinii
    
    19 iun. 2024
            
Opinii
    
    14 mai 2024
            
            
            fără imagine
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
             La apogeul ascensiunii sale belicoase, antioccidentale și antiliberale, revizionismul dictaturilor orientale va crea „lumea celor patru războaie”.
            
            
            
            
            
            
	
	Opinii
    
    18 apr. 2024
            
Opinii
    
    28 mart. 2024
            
Opinii
    
    14 mart. 2024
            
Opinii
    
    06 mart. 2024
            
Opinii
    
    07 feb. 2024
            
            
            fără imagine
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            Atunci când un agresor îți sare în spate și îți cere să îi dai tot ce ai și să i te supui, punându-ți cuțitul la gât, trebuie să iei o decizie esențială, în câteva secunde.
            
            
            
            
            
            
	
	Opinii
    
    21 ian. 2024
            
Opinii
    
    29 nov. 2023
            
            
            fără imagine
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            Regulile și „ordinile politice” impuse de învingători, după victoriile în războaiele decisive ale istoriei, au și ele, ca toate lucrurile de pe lumea aceasta, un termen de valabilitate. 
            
            
            
            
            
            
	
	Opinii
    
    22 nov. 2023
            
Opinii
    
    26 oct. 2023
            
Opinii
    
    12 oct. 2023
            
Opinii
    
    03 oct. 2023
            
Opinii
    
    15 sept. 2023
            
Opinii
    
    31 aug. 2023
            
Opinii
    
    14 aug. 2023
            
Opinii
    
    28 iul. 2023
            
Opinii
    
    09 iul. 2023